Îți oferim câteva sfaturi la început de drum

De multe ori ne dăm seama că domeniul în care am activat nu ni se potrivește cel mai bine sau nu suntem complet satisfăcuți de acțiunile zilnice. Te-ai hotărât să migrezi către programare, dar apare întrebarea: ok, ce fac după ce termin acest curs? Încotro mă duc, la ce companii aplic și când aștept să fiu sunat?

Iată câteva sfaturi care îți vor fi de folos ca programator junior și te vor ajuta în găsirea jobului:

1. Nu te opri din practicat și demonstrat lucruri

Ai hotărât să faci trecerea către programare, te pasionează domeniul, cum sunt construite aplicațiile web sau programare software, iti place să găsești chichițele din spatelor lor? Ne bucurăm să vedem entuziasmul tău, la fel și viitorii tăi angajatori. Exersează în fiecare zi putin câte puțin, construiește lucruri pe care să le arăți la primul tău interviu pentru a demostra că ai învățat un anumit limbaj de programare. Exersează minim 30 de minute în fiecare zi, fie că îți recitești cursurile sau scrii linii de cod.

2. Crează-ți un portofoliu personal pe care să-l arăți la interviu

Portofoliul tău este mai important decât CV-ul tău. Dezvoltă un portofoliu personal care să te reprezinte. Fie că faci proiecte mici, portofoliul va fi cartea ta de vizită care poate constitui punctul de pornire cu un viitor angajator. Orice început este greu, dar în timp îți vei adăuga noi experiențe, proiecte la portofoliu și vei căpăta noi cunoștințe.

3. Informează-te despre ultimele lucrurile din aria ta de interes

Citește în fiecare zi despre domeniul care te interesează, vezi ce firme angajează, mergi la meet-up-uri ținute de comunitatea tech din București, participă la hacktoane.

Intră în grupuri de discuție disponibile pe Facebook, formuri, află ultimele noutăți urmărind știri și oameni din industrie.

4. Aplică la agențiile de recrutare IT

Sunt o serie de agenții de recrutare programatori în România. Trimite-le CV-ul tău și crează-ți o portiță de intrare. Vei fi surprins câte joburi sunt în piață și pe care nu le găsești neapărat pe site-urile de recrutare.

5. Nu renunța niciodată

Orice început e greu, dar nu uita că și ceilalți au trecut prin aceleași etape. Ai încredere, exersează în fiecare zi și îți vei găsi jobul mult dorit.

Te-ai înscris la cursurile noastre? Citește mai multe despre primul modul de programare aici.

Mult succes!

 

(Visited 332 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *