Internetul înoată într-o mare de interviuri ale oamenilor de succes care îşi povestesc experienţele, viaţa şi alegerile. Poveştile unor persoane par atât de fabuloase şi rupte din filmul vieţii cotidiene că ai fi în stare să îi pui la îndoială capacităţile sau existenţa.
Noi ne-am gândit să oferim oamenilor care vor sa încerce domeniul programării alt fel de exemple. Pregătim o serie de mini interviuri cu absolvenţii cursurilor InvatamProgramare.Ro. În cadrul acestor interviuri ne dorim să oferim cititorilor un sprijin în luarea unei decizii legate de studierea programării.Robert, fost cursant InvatamProgramare.Ro la unul din laboratoare

Începem seria mini intervirilor discutând cu Robert, fost cursant InvatamProgramare.Ro, in prezent lucreaza ca programator de mai bine de un an de zile. Lui Robert pasiunea pentru programare i-a bătut mereu în piept, ba chiar a încercat pe cont propriu să acumuleze cunoştinţe, iar în momentul în care a simtit ca îşi doreşte o schimbare a decis să îi ofere programării şansa de a-i schimba viaţa.

InvatamProgramare.Ro: Pentru a îi putea ajuta pe cititori să înţeleagă mai bine personalitatea ta, am să te rog să îmi spui câteva cuvinte despre tine. Ce îţi place să faci? Care era activitatea ta înainte de a fi programator?

Robert: Mă numesc Robert, am 35 de ani și sunt din București.

Sunt absolvent al Facultății de Management din cadrul Academiei de Studii Economice, iar, în curând, voi termina cursurile de masterat în domeniul bazelor de date organizate de Facultatea de Cibernetică din cadrul aceleiași instituții. Înainte de a deveni programator, am activat, mai întâi, în departamentul de contabilitate al unei mari corporații în domeniul alimentar – în calitate de operator facturare, iar, apoi, în cadrul unei firme de servicii IT – ca reprezentant de vânzări și suport tehnic. Ulterior, mi-am deschis o afacere în domeniul serviciilor auto la care am renunțat după doi ani. A fost o experiență interesantă din care am învățat multe.

Sunt pasionat de sport în general, practicând iarna snowboarding-ul, iar vara scufundările. În restul anului, încerc pe cât posibil să mă plimb cu bicicleta în natură. De asemenea, îmi place să călătoresc și să descopăr culturi noi, dar și tot ce înseamnă artă (muzică, film, teatru etc).

IP: Cum ai aflat de programare?

Robert: De programare am aflat în liceu, studiind matematică – informatică

IP: Când şi cum ai decis să aprofundezi programarea? Care au fost primii paşi?

Robert, fost cursant InvatamProgramare.Ro la Weekend of CodeÎn urmă cu trei ani am simțit nevoia unei schimbări în carieră și m-am apucat să fac niște cercetări în acest sens, în urma cărora am decis să mă întorc la programare, domeniul de care eram atras încă din adolescență.
Prin urmare, am început să studiez pe cont propriu, iar când m-am confruntat cu un blocaj, mi-am dat seama că aveam nevoie de sprijin, iar un curs de specialitate era tot ce aveam nevoie.

IP: Ce fel de studii şi/sau cunoştinţe trebuie să deţină o persoană pentru a putea învăţa programare?

Robert: Din punctul meu de vedere, pentru a putea deveni programator ai nevoie de dorința de a învăța un domeniu nou și perseverență. Bineînțeles că niște cunoștințe de matematică și logică nu strică.

IP: Care au fost cele mai mari impedimente pe care le-ai întâlnit în procesul de învatare al programarii? Au fost momente în care ai simţit că vrei să renunţi?

Robert: Cele mai mari obstacole cu care m-am confruntat au fost: lipsa de informație privind traseul educațional pe care ar trebui să îl urmez, calitatea îndoielnică a unora dintre cursurile la care am fost, deși erau organizate de firme de renume în domeniu, și organizarea timpului alocat studiului.

În ciuda impedimentelor menționate, nu am simțit niciodată nevoia să renunț, fiind foarte motivat să urmez această cale: programarea este singurul domeniu în care mă simt confortabil, fiind nu doar o activitate provocatoare, dinamică și de perspectivă, ci și o sursă de siguranță financiară.

IP: S-a schimbat viaţa ta de când eşti programator? Consideri că învăţatul programării a contribuit la dezvoltarea ta şi pe plan personal?

Robert: Da. Am fost angajat de o companie românească în domeniu, unde lucrez cu plăcere, făcând parte dintr-un colectiv cu preocupări comune.
În plan personal, programarea m-a ajutat să fiu mai organizat și mai împlinit, reușind să ating un obiectiv foarte important pentru mine.

IP: Cum ai facut primii bani din programare? Cum te-ai simţit când ai început să lucrezi ca programator?

Robert: Primii banii din programare i-am făcut din crearea unor pagini de prezentare web. M-am simțit satisfăcut pentru că am reușit să creez o aplicație utilă unui număr nelimitat de utilizatori.

IP: Faţă de primele zile în care ai practicat meseria, te simţi diferit acum în postura de programator? Ce s-a modificat?

Robert: Față de primele zile de programator, acum mă simt mai sigur pe mine și, implicit, mai confortabil. Numărul semnificativ de ore de codare au contribuit la acumularea de expertiză.

IP: Dacă ar fi să dai timpul înapoi ai alege să faci altceva? Dacă da, ce?

Robert: Dacă ar fi să dau timpul înapoi, m-aș apuca mai devreme de programare.

IP: Le poţi oferi, din experienţa personală, celor care doresc să învete programare câteva sfaturi?

Robert: Da. Programarea este un domeniu vast în care oricine își poate găsi un loc, indiferent de vârstă sau de pregătire. Eu sunt cel mai bun exemplu în acest sens. Important este să încerci, să îți alegi un mentor / o școală bună, să studiezi constant și să nu îți pierzi răbdarea. Rezultatele nu vor întârzia să apară, iar beneficiile vor șterge orice urmă de îndoială.

(Visited 555 times, 5 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *