Cine esti tu, Georgiana?
Lucrez de 2 ani ca si recruiter IT in QUALITANCE, o companie de software 100% romaneasca. Pana acum am facut recrutare pentru diverse roluri de la dezvoltare software (Java, C++, Javascript, PHP, .NET, Angular, C#, iOS, Android, etc.), testare software (atat automata cat si manuala), suport tehnic si infrastructura, pana la roluri de HR, marketing, sales sau project management. Pozitiile au fost atat pentru programatori juniori, cat si pentru seniori si team lead. Sunt pasionata de tehnologie, employer branding, training si recrutare.
Care este diferenta dintre un junior si un intern in programare?
Juniorul este persoana care are minim 1 an experienta de munca in cadrul unei companii, pe cand intern-ul este persoana care fie inca mai este student, fie abia iese de pe bancile facultatii si nu are experienta de munca (poate doar internship-uri facute). Intre nivelul de intern si cel de junior exista o etapa de tranzitie (“trainee”), care poate sau nu sa existe, aceasta depinde de politica fiecarei companii (In unele companii se poate trece direct la nivelul de junior). Este important de mentionat si faptul ca nivelul de senioritate este relationat si cu job-ul la care persoana respectiva candideaza, astfel ca o persoana cu experienta anterioara de munca poate sa fie incadrat tot in nivelul de junior daca face o schimbare de la testare la programare, de exemplu.
Cum decurge, in general, procesul de recrutare al unui programator junior?
Procesul de recrutare pentru un programator junior este in mod normal mai simplu decat cel al unui senior sau team lead. Intr-o prima etapa poate exista un mic interviu telefonic sau o serie de teste online (de logica, de personalitate etc), urmata de interviul face to face. Aceasta etapa este de regula o etapa sustinuta de un recruiter si scopul ei este de a vedea daca persoana se potriveste mediului organizational al companiei respective si daca are skill-urile necesare pentru rolul respectiv (atat soft skills cat si hard skills).
Cea de a doua etapa este de regula un interviu tehnic in care candidatul este testat din punct de vedere al cunostintelor de programare. Este posibil ca aceasta etapa sa fie acompaniata si de o serie de teste tehnice scrise, sau de o proba practica, sau numai aceste teste tehnice. Daca feedback-ul este pozitiv se face oferta financiara. Procesul de recrutare difera de la companie la companie, dar validarea tehnica nu va lipsi din cadrul niciunui proces.
Ce informatii ar trebui sa contina CV-ul unui programator junior si cum ar trebui sa fie structurata?
CV-ul unui programator junior ar trebui sa contina detalii despre experienta profesionala, tehnologiile folosite, cursuri/training-uri/certificari obtinute si relevante, studii, skill-uri de limbi straine, tehnice sau non-tehnice. Este recomandat ca experientele profesionale sa fie detaliate cu responsabilitatile de la fiecare rol anterior intr-o maniera cat mai realista si fara a adauga lucruri care nu sunt adevarate sau sunt copiate de pe internet (un bun recruiter isi va da seama). De asemenea este recomandat ca CV-ul sa fie in limba engleza, dar evitati sa folositi google translate. Daca nu stapaniti atat de bine limba engleza mai bine lasati CV-ul in romana ! Informatiile trebui sa fie clare, relevante si concise, cv-ul trebuie sa aiba un aspect curat si bine structurat, sa fie usor de citit, iar recruiterul sa gaseasca repede informatiile de care are nevoie.
CV-ul este oglinda fiecarui candidat si acordand putina atentie acestor lucruri, va atrage atentia mai multor recruiteri. Puteti folosi un CV Europass sau puteti sa va faceti voi un CV propriu si original, important este sa respectati lucrurile mentionate mai sus. Un CV original poate sa atraga de asemenea atentia recruiterului, dar daca informatiile nu sunt organizate bine, rezultatul nu va mai fi acelasi. Puteti folosi CV-uri pe care le-ati completat pe o platforma de job-uri (hipo, bestjobs, ejobs), dar asigurati-va ca ati trecut toate informatiile.
Ganditi-va ca un recruiter petrecere maxim 1 minut pe CV-ul vostru, nu va distrugeti sansa cu un CV prost realizat.
Cum ar trebui sa se pregătească pentru un interviu un programator junior?
Daca vorbim de un interviu de HR, este recomandat ca persoana sa afle mai multe informatii despre companie, proiectele pe care le are, sa intrebe in piata (prieteni, cunostinte care poate au lucrat/ lucreaza acolo) despre mediul din aceea organizatie. Si internetul poate sa fie o sursa buna de informatii, dar aveti grija la forum-uri, uneori unele informatii pot fi neadevarate sau opiniile subiective. Tinuta decenta, atitudinea proactiva, energia pozitiva si entuziazmul va pot aduce succesul in cadrul unui interviu de HR.
De asemenea, atunci cand vine vorba de aspectul financiar, incercati sa nu cereti mai mult decat ati putea primi pentru un rol de junior pentru ca acest lucru va poate descalifica inca din prima etapa. Nicio companie nu va plati un junior cu un salariu de senior doar pentru a face task-urile mai usoare, astfel ca incercati sa cautati informatii legate de salariile oferite de compania respectiva, sau care ar fi salariul unui junior programator pe piata din Bucuresti, cu siguranta veti putea gasi cateva sume orientative. Nu mintiti in cadrul interviului despe experienta profesionala, pentru ca mai devreme sau mai tarziu adevarul va iesi la iveala si nu va fi in avantajul vostru. Adoptati un comportament natural si proactiv. Dupa terminarea interviului, daca aceasta v-a placut, puteti trimite un mail de multumire recruiterului, acest lucru va poate ajuta sa ajungeti in cea de a doua etapa.
Daca vorbim de interviul tehnic, este recomandat sa mai studiati putin inainte aspectele teoretice legate de tehnologia respectiva, iar in timpul discutiei aratati ca aveti potential si ca va doriti sa invatati si mai mult. Cand vorbim de roluri de juniori, trainee sau interni, potentialul de a invata si de dezvoltare din punct de vedere profesional,este foarte important, mai ales pentru persoanele care au putina experienta sau deloc.
Ce asteptari ai tu, ca si recruiter, de la un programator junior/intern?
Ca si recruiter ma astept ca programatorul junior/intern sa fie o persoana serioasa, hotarata, cu bun simt, care stie ce vrea sa faca din punct de vedere profesional, care isi doreste sa invete lucruri noi si care dovedeste ca are potential sa devina un senior performant. In fiecare junior/intern se investesc atat timp cat si bani pentru a-l ajuta sa se dezvolte si sa se pregateasca pe zona profesionala, astfel ca nicio companie care isi doreste sa aiba angajati performanti nu va investi intr-o persoana care nu are potential si care nu isi doreste sa invete.
De asemenea cunoasterea limbii engleze este un lucru la care se asteapta fiecare companie din domeniul IT sa il gaseasca la viitorii angajati ; multi clienti sunt din afara tarii si discutiile se desfasoara in limba engleza, plus ca toata documentatia este in engleza. Daca simtiti ca aveti dificultati in a folosi limba engleza, incercati sa imbunatatiti acest lucru, va poate aduce un job intr-o companie de succes.
Care este importanta studiilor/ certificarilor in domeniu versus proiectelor/ trainingurilor/ activitatilor extra?
As putea spune ca ambele sunt importante pentru ca aduc un plus de cunostiinte fiecarei persoane, insa am intalnit candidati care nu aveau facultate in domeniul tehnic sau certificari, dar care prin alte mijloace (studiu individual, proiecte personale, training-uri, workshop-uri, etc.) au reusit sa ajunga la acelasi nivel cu, cei care au terminat o facultate tehnica. Diplomele nu sunt importante, ci informatiile pe care le-ai acumulat in urma dobandirii acestora.
Activitatile care nu au legatura cu scoala (internship-uri, diverse proiecte, conferinte etc.) pot avea o importanta mai mare decat studiile in sine. Folositi fiecare experienta profesionala in avantajul vostru !
Practic, ce cantareste cel mai mult in procesul de decizie in angajarea unui programator junior?
Pe primul loc este compatibilitatea cu mediul organizational si cu echipa de proiect, daca nu exista acest lucru, persoana nu se va putea integra, astfel ca nu va fi productiva si intr-un final va pleca din companie. Puneti intrebari la interviul de HR despre echipa si mediul organizational pentru a va da seama daca este un loc unde v-ati dori sa lucrati.
Al doilea lucru ar fi reprezentat de cunostintele pe care persoana le are pentru a putea indeplini rolul respectiv si cel de-al treilea este potentialul de dezvoltare profesionala de care persoana da dovada pe parcursul procesului de recrutare.
Ce avantaj crezi ca poate avea un programator junior care are experienta de cativa ani in alte domenii?
O astfel de persoana are avantajul experientei profesionale intr-un mediul organizational in comparatie cu cei care nu au mai lucrat anterior. Acest lucru ii poate ajuta sa se integreze mai usor in companie. De asemenea si informatiile acumulate in job-urile anterioare ii poate ajuta in rolul de programator, de exemplu o persoana care a lucrat in domeniul economic si ajunge sa dezvolte software-uri bancare, ii poate fi de folos experienta anterioara.
Cum incearca companiile de IT sa atraga juniori programatori/ interni?
Companiile de IT atrag tineri programatori prin diverse metode, de la organizare de internship-uri, hackatoane, diverse evenimente desfasurate in cadrul facultatilor de profil precum si prezenta la diverse targuri de job-uri pentru absolventi. Companiile mai pot oferi si programe de training sau formare profesionala pentru tinerii absolventi care sa ii ajuta pe acestia sa creasca in interiorul companiei.
Hint-uri utile poti gasi in articolele:
7 sfaturi atunci cand vrei sa inveti programare
Probleme pe care programatorii le intalnesc la inceput de drum
Ce poti face ca programator junior dupa o respingere la interviu?
Articolul mi se pare bine structurat si intrebarile chiar ma intereseaza si pe mine atunci cand merg la un interviu. E bine ca ati raspuns la niste intrebari atat de folositoare la care nu gasesti raspuns asa usor, multumim!
Spor la folosit informațiile spre ați găsit jobul ideal! 🙂
Să fim onești, cuvântul „bani” apare o singură dată în articol și cam atât. Toate firmele oferă antrenament și alte cuvinte englezești pentru a te face mai bun să le faci lor treaba, dar niciodată nu se vorbește cât de des ți se mărește leafa.
Salut Red,
Ma bucur că ai avut răbdare să numeri apariția cuvântului “bani”. 🙂
Eu îți voi vorbi despre experienta mea, la primul job am lucrat 8 luni. 8 luni in care am învățat mai mult decât oricând, este foarte adevărat, dar tot adevărat este că în cele 8 luni am avut trei măriri salariale ( două la inițiativa angajatorului și una la inițiativa mea). Toate aceste măriri au totalizat o creștere cumulată de aproximativ 60-70%.
Dar nu despre asta este vorba. Ca junior în programare, la început mai mult consumi resurse și încurci colegii seniori decât produci. Și este logic că dacă nu produci angajatorul nu este motivat sa te plătească. Dar îți garantez că dacă începi să produci și te duci sa ii bati la ușă cu rezultatele pe care le-ai ai adus firmei, firma va avea grijă să te răsplătească. Dar salariu pe ochi frumoși, mai rar!
Spor la programat!
Buna ziua,puteti sa imi recomandați niste surse de unde pot invata programare?Sincer..nu ma vad făcând facultate dar vreau sa fiu programator 🙂
Salut Fabian,
Ce vrei sa faci cu programarea?
Software development
La o cerinta asa de vaga un raspuns la fel de vag. Software development e un domeniu foarte vast unde si cei mai buni developeri il pot acoperi maxim 10-15%.
Pentru Web Development ar fi aceste doua surse:
https://www.youtube.com/watch?list=PL41lfR-6DnOq3BebucTNMSVDojCIiv_en&v=5ePVoAgvU1k&source=invatamprogramare.ro
https://www.youtube.com/watch?v=yPWkPOfnGsw&list=PLRqwX-V7Uu6Zy51Q-x9tMWIv9cueOFTFA&source=invatamprogramare.ro
Pentru a invata un limbaj mai generic poti incerca python aici:
https://www.youtube.com/watch?v=YYXdXT2l-Gg&list=PL-osiE80TeTt2d9bfVyTiXJA-UTHn6WwU&source=invatamprogramare.ro
Pentru a invata sa faci jocuri ar fi aceasta sursa:
https://www.youtube.com/watch?v=j48LtUkZRjU&list=PLPV2KyIb3jR5QFsefuO2RlAgWEz6EvVi6&source=invatamprogramare.ro
Foarte bine puntat Ovidiu.
Felicitari!
Mulțumesc, doar ca meritele acestui articol sunt ale Georgianei. 🙂
Spor la învățat programare!
Am citit cu mult interes acest articol. Eu sunt junior dev autodidcat, entuziasmat de programare. Am invatat Laravel, php, javscript, Vue.js, insa mi-ar placea sa mi se ofere ocazia sa le stapanesc foarte bine muncind, practicand. Aproape am terminat o aplicatie CRUD in Laravel de construit blog-uri si am terminat doua joculete web facute in javascript, dar vreau sa invat sa fac aplicatii complexe pentru companii cu cerinte serioase. APlic de ceva vreme macar pentru un post de intern neplatit, doar pentru a castiga experienta si pentru a putea progresa. In iulie fac 10 de ani de xperienta in alt domeniu, total atehnic, dar cand ma gandesc la un interviu ma cuprinde teama ca nu voi putea sa transmit cu exactitate entuziamsul si dorinta mea de a deveni un developer
1. Site-ul e facut de tine? sau e facut cu o tema? pune site-ul la portofoliu si specifica ce ai facut din el.
2. Pune proiectul facut cu laravel pe Github.
3. Aplicatiile facute de tine sunt destul de simplute (cele 2 joculete) dar sper ca cel cu backend e mai amplu ca sa iti fie util la portofoliu.
4. Asigura-te ca ceea ce scrii tu (ca si cod) il si intelegi.
5. Ai cont de linkedin?
6. Gresesti ca pe site-ul tau nu apare ca ai o experienta de 10 ani in alt domeniu. Sa vad in CV-ul cuiva ca are 30+ ani si lucreaza de 3 luni nu ma incurajeaza sa il chem la interviu. Pune si ce ai studiat chiar daca nu are legatura cu programarea.
Spor!