Acum cateva saptamani va anuntam ca lansam primul curs remote si incercam sa fac o descriere cat mai corecta si completa a ceea ce inseamna un curs remote si care sunt diferentele majore fata de un curs online si de un curs in sala. Astazi va scriu dupa 9 laboratoare de la lansarea cursului remote. Si pe scurt va zic ca este mult mai fain si mai bine decat ma asteptam. Intr-adevar platforma Zoom m-a ajutat foarte mult si m-a scapat de multe  batai de cap.

Cand am incept sa lucrez la acest curs pentru a-l adapta la acest mod de interactiune remote ma asteptam sa trebuiasca sa il modific destul de mult. Din fericire, avand in vedere ca interactiunea remote nu difera atat de mult de interactiunea in clasa si pentru ca exista Zoom, nu a trebuit sa il modific chiar atat de mult.

1. Ce ar fi putut merge prost?

Pai toate ar putea sa mearga prost, asa ne zice legea lui Murphy.

Cea mai mare temere a mea a fost ca nu toti cursantii  vor reusi sa sa descurce cu aplicatia Zoom,  pe care o folosim pentru cursul remote. Din fericire, aplicatia  este suficient de intuitiva si nu mi-a creat nicio problema pana acum. Cursantii se pot conecta usor la curs pe baza unui link si (eventual) a unei parole. Nu trebuie sa instalezi nimic, deci e click & run.

Cea de-a doua temere a mea a fost ca imi va fi greu sa ma conectez la monitoarele  cursantilor atunci cand intampina probleme. Din fericire, am niste cursanti super si a trebuit sa ma conectez doar de 2-3 ori. Operatiunea de conectare poate parea un pic mai anevoiasa, pentru ca se face in 3 pasi: 1. Deconectare de la tine; 2. Conectare la cursant; 3. Primirea accesului full (adica sa poti folosi mouse-ul si tastatura cursantului). Dar, din nou, Zoom-ul  este suficient de intuitiv, incat nu a trebuit sa explic in detaliu ce are de facut cursantul.

O alta temere importanta a fost legata de faptul ca imi va fi greu sa vorbesc in fata ecranului  pentru doua ore.  Chiar daca acest curs este cat se poate de interactiv,  e greu sa vorbesti in fata monitorului. Si in realitate chiar asa s-a intamplat.  Cel putin la primele laboratoare. Doar ca intre timp am descoperit o smecherie, in sensul ca maresc lista de camere pe unul din monitoare si astfel pot vedea fata tuturor cursantilor care au camera si o si share-uiesc. Imi este foarte util sa le pot vedea fetele cand ii intreb: “Ati inteles ce v-am explicat pana acum?” pentru ca uneori, chiar daca raspunsul verbal este “Daaaa”, fata ii tradeaza si pot sa ‘sap’ ca sa imi dau seama ce nu au inteles. Pentru cei care nu au camera web am descoperit un alt feature de la Zoom. Pot adauga un chestionar cu o intrebare grila in care intreb acelasi lucru “ati inteles ce v-am explicat pana acum” unde pot raspunde anonim. Iar faptul ca raspunsul este anonim le da curaj sa fie mai sinceri decat verbal. Apoi, bineinteles, vad ce nu au inteles, explic iar, vin cu inca un exemplu, etc.

2. Care este feelingul cursantilor si ce probleme au intampinat?

Cu siguranta si cursantii au avut temerile lor;  pe acestea nu le stiu, desi as putea sa le intuiesc. Dar am reusit sa vad problemele pe care le-au intampinat.

Dezavantajele cursurilor remote

Interactiunea cu trainerul si colegii.

La unison toti au fost de acord ca interactiunea cu trainerul si cu colegii de curs este mult mai redusa fata de un curs in sala. Da, oricat de mult ti-ai dori sa pastrezi o interactiune ca in sala,  esti limitat de microfoane si camere. Vezi ce iti permit ele sa vezi, auzi ce iti permit ele sa auzi. De vorbit doi cate doi nu poti vorbi, pentru ca atunci cand vorbesti, aude toata lumea. Nu poti merge la PC-ul colegului ca sa vezi ce a facut, pentru ca daca un cursant da share, vede toata lumea. Totusi aici, eu ca trainer, vad avantajul ca toti cursantii sunt mai atenti la mine. In sala de curs mi se intampla sa incep sa explic ceva si sa trebuiasca sa astept 1-2 minute sa termine conversatiile intre ei (avantaje si dezavantaje).

Nu vad trainerul a fost a doua observatie. 

Acum, sincer, nu stiu, cum de nu ma vad, pentru ca eu stau mereu cu camera deschisa, dar probabil prefera sa imi minimizeze fata ca sa vada ce le arat eu pe ecran. Ceea ce este de inteles.

E greu sa lucrez simultan cu trainerul (ceea ce lucreaza el). 

Nu de putine ori lucrez in paralel cu cursantii atunci cand vine vorba de pregatirea “terenului” pentru prezentarea unui nou concept de predat. Asta presupune ca, pe de o parte, cursantii trebuie sa vada ce fac eu, si pe de alta parte, sa faca si ei ce fac eu. Si daca ai ecranul mic sau nu ai doua monitoare, aceasta operatiune este mai dificila.

Si nu in ultimul rand, probleme tehnice. 

Oricat de bine ar merge Zoom, oricat de bine ar merge laptopurile,  tot va da peste tine un freeze de PC sau macar un update fortat de windows. ­čÖé

3. Ce le place cursantilor la cursul remote?

Avantajele cursurilor Remote

Ca stau acasa. 

De departe cel mai mare avantaj vazut de cursanti este faptul ca ei pot sa stea acasa si sa participe la curs, live. Adica nu trebuie sa iesi din casa (pe frigul asta) ca sa vii intr-o sala de curs. Iar la final nu trebuie sa parcurgi acelasi traseu pentru a reveni acasa. De aici vine si cel de-al treilea avantaj.

Inregistrarea cursului. 

Am vorbit, am explicat, am povestit, dar oricat de atent ai fi la un curs tot nu poti fi atent si retine tot ce am zis eu. De aceea, pentru ca toti au fost de acord cu inregistrarea cursurilor, la finalul fiecarul Laborator primesc inregistrarea si o pot revedea ori de cate ori au nevoie.

Timpul economisit. 

Al treilea avantaj vazut de cursanti este dat de faptul ca  economisesc 1-2 ore pe care le-ar fi facut pe drum in fiecare zi de training, ore pe care le pot folosi la studierea materiei sau la relaxare.

Interactiunea real time. 

Un alt avantaj vazut de cursanti este interactiunea real time, asta pentru ca in orice moment ma pot intrerupe sa imi ceara lamuriri daca pe parcursul prezentarilor au intrebari.

Limbajul simplu si explicatiile clare. 

Asa cum o stim cu totii, programarea nu este tocmai facila si de cele mai multe ori nu este nici usor de explicat. Totusi, cursantii care lucreaza cu mine in cele doua grupe remote pe care le-am inceput in noiembrie (primele de acest fel) apreciaza ca am reusit sa folosesc un limbaj simplu (chiar si pentru  conceptele mai greu de explicat).

Ce ne place la acest curs remote organizat de InvatamProgramare.Ro

4. Recomandari pentru cursurile remote

Pentru cursanti recomand:

   Daca vreti sa participati la un curs remote este benefic saOferiti mai mult feedback, pentru ca trainerul nu va poate vedea si nu stie in daca ati inteles sau nu, daca ati terminat sau nu, etc

    Pregatiti-va pentu a evita probleme tehnice. Faceti update din timp la windows ca sa nu va treziti ca atunci cand incepe cursul porneste un update. Asigurati-va ca ati restartat de curand PC-ul.

    Ideal ar fi sa aveti doua monitoare. Pe unul sa vedeti ce face trainerul iar pe celalalt sa puteti lucra voi.

Pentru traineri recomand:

   Daca sunteti trainer si vreti sa creati un curs remote e bine saCereti feedback mai mult, pentru ca nu tot ce puteati vedea in sala de curs veti putea vedea intr-un virtual room.

    Fa-ti un panou cu camerele video ale cursantilor pentru a evita senzatia ca vorbesti de unul singur, lucru te-ar putea face sa te simti ciudat…

    Asteapta-te ca un curs in varianta remote sa necesite 10-15% mai mult timp daca faci coding si daca te vei conecta la cursanti pentru a-i ajuta atunci cand se blocheaza.

(Visited 136 times, 1 visits today)

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *